Fostul mare internațional român Marcel Răducanu anunță că Dennis Man va fi al doilea român care va juca la Borussia Dortmund, după el.
Echipa aflată pe locul 5 în Bundesliga, cu șanse mari de a termina pe 4, loc de Liga Campionilor, poartă negocieri pentru transferul lui Dennis Man.
Internaționalul român Dennis Man are un sezon excelent la echipa italiană Parma. Cele 11 goluri și 5 pase decisive i-au mărit cota, iar Borussia Dortmund vrea să-l transfere din vară.
Marcel Răducanu, singurul român care a jucat până în prezent la Borussia Dortmund, a confirmat interesul echipei pentru mijlocaș.
„Da, am aflat și eu că sunt negocieri. Dennis Man ar fi al doilea jucător român la Borussia, după mine. M-aș bucura să se transfere în Bundesliga, nu mai avem pe nimeni de foarte mulți ani.
Dacă se face transferul, i-aș recomanda să vină cu încredere și cu personalitate. Știe cu mingea, este rapid, dar Bundesliga e un campionat greu.
Îi prinde bine faptul că are deja experiența unui campionat străin, a jucat cu Parma și în Seria A, unde sunt toate șansele să revină acum”, a declarat Răducanu, potrivit gsp.ro.
La sfârșitul lunii februarie, Marcel Răducanu avea mari dubii că Dennis Man va ajunge la Borussia Dortmund. El își manifesta scepticismul, în exclusivitate pentru ProSport, că gruparea germană îl va lua pe internaționalul român
„Câți ani are Dennis Man? 25? Păi, și joacă în Serie B la vârsta asta… Tu crezi că Borussia Dortmund dă banii pentru un jucător la vârsta lui de acolo? Borussia ia fotbaliști de 18-20 de ani, pe care să îi vândă apoi pe sume mari.
Dennis Man nu are nicio șansă să joace în Bundesliga și mai ales la Dortmund. Să fim serioși! Ce a făcut el până acum? Are câteva meciuri bune în a doua ligă din Italia. Dacă e așa de bun, de ce nu îl păstrează Inter sau AC Milan acolo. Ce, ăia nu îl văd de acolo?
Eu nu cred că se va face acest transfer. Când un club de nivelul acesta ia un jucător peste 24-25 de ani trebuie să fie un superstar, cum l-a luat Bayern pe Harry Kane.
Să nu fiu înțeles greșit: mi-aș dori ca transferul să se facă sau ca un jucător român să vină să joace în Bundesliga, dar mi se pare imposibil de realizat această mutare. O să dau și eu un telefon, două ca să mă interesez”, declara Răducanu la vremea respectivă.
În urmă cu două zile, publicația italiană tuttomercatoweb.com scria că Borussia Dotrmund este pregătită să ofere cel puțin 15 milioane de euro pentur Dennis Man.
„Jucătorul are un contract cu Parma valabil până la 30 iunie 2025: părțile discută de luni de zile despre reînnoirea contractului său, dar în acest moment fumul alb nu este atât de aproape. Cererea sa este de 1,8 milioane de euro net pe sezon, o creștere salarială semnificativă.
Nu este exclus ca președintele Krause să accepte în cele din urmă, dar la BVB nu este ușor să spui nu și, tocmai de aceea, dacă clubul german forțează mâna pentru a-l cumpăra, va fi dificil să fie păstrat în Italia: evaluarea sa este între 15 și 18 milioane de euro”, notau jurnaliștii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER